Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Incendiu într-o hală industrială din Cluj. Utilaje și automobile, la un pas de dezastru

Un incendiu izbucnit marți seara, 14 ianuarie, într-o hală industrială de pe strada Dumbrava Roșie din Dej, a mobilizat pompierii clujeni într-o intervenție de urgență. Hala, care se întinde pe aproximativ 350 de metri pătrați și adăpostește utilaje și automobile, a fost cuprinsă de fum dens din cauza unui utilaj care a luat foc.

Echipajele ISU Cluj au acționat prompt cu trei autospeciale cu apă și spumă pentru a preveni extinderea flăcărilor și a proteja bunurile aflate în interior.

„În continuare se efectuează cercetări cu privire la cauza probabilă de izbucnire a incendiului. Din fericire, în urma intervenției au fost protejate automobile aflate în interior, dar și diverse utilaje. Incendiul a fost stins în limitele găsite”, a transmis ISU Cluj.

Deși inițial au fost mobilizate forțe suplimentare din Cluj-Napoca, acestea s-au retras după stabilizarea situației. Ulterior, hala a fost ventilată pentru eliminarea fumului.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar intervenția promptă a salvatorilor a limitat pagubele materiale. Ancheta continuă pentru a stabili cu exactitate cauza incendiului.