O rupere de nori puternică a provocat haos luni, 5 mai 2025, în mai multe localități din județul Cluj. Pompierii clujeni au fost solicitați să intervină în zeci de cazuri, după ce furtuna a lăsat în urmă stâlpi de electricitate căzuți, arbori doborâți pe carosabil, subsoluri inundate și apartamente afectate de cantitățile mari de apă.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, primele apeluri au fost înregistrate în jurul orei 14:45, iar echipajele din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca, dar și din Turda și Jucu, s-au mobilizat rapid pentru a limita efectele fenomenelor extreme.
Printre cele mai importante intervenții se numără:
-
evacuarea apei dintr-un depozit de materiale textile din comuna Gilău,
-
îndepărtarea arborilor căzuți pe Aleea Micuș și strada Mehedinți din Cluj-Napoca,
-
intervenții la stâlpi de curent cu risc de incendiu în localitățile Luna de Sus și Urca,
-
subsoluri și apartamente inundate în comuna Florești (străzile Tăuțiului, Florilor și Ioachim Olteanu),
-
intervenții în localitatea Baciu, pe Calea Turzii din Cluj-Napoca și în Colonia Sopor, unde au fost semnalate mai multe subsoluri afectate de apă.
Trei echipaje de intervenție au acționat, de asemenea, pe străzile Urușagului și Ioan Rus din Florești pentru evacuarea apei din locuințe situate la subsol, în timp ce echipajul de la Punctul de Lucru Jucu a fost trimis în Jucu de Mijloc, pentru a gestiona inundația din subsolul unei case.
„Misiunile și solicitările au fost în dinamică pe tot parcursul serii de luni. În funcție de amploarea acestora, vom reveni cu informații”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.
Fenomenele extreme vin pe fondul unei instabilități atmosferice accentuate, prognozată și pentru zilele următoare. Autoritățile le recomandă cetățenilor prudență și să anunțe imediat autoritățile în cazul unor situații periculoase.
Lasă un Răspuns
Vezi comentariile