O întrebare aparent simplă a stârnit un val de reacții sincere și tăioase în rândul tinerilor din Generația Z de pe Reddit: la ce vârstă e „normal” să te muți de acasă? Răspunsurile, venite în special din mediul online, arată nu doar diferențe de opinie, ci și frustrările unei generații care încearcă să își definească independența într-o lume tot mai scumpă și mai complicată.
Pentru mulți tineri, mutatul de acasă nu mai este doar o chestiune de vârstă, ci de responsabilitate. Una dintre cele mai dure opinii spune clar: „Un tip de 30 de ani care încă stă cu mama nu e o partidă bună. De obicei mama îi face mâncare, îi spală hainele și el nu știe să se descurce singur.” Afirmația a fost susținută de alți utilizatori care cred că, dincolo de chirie sau rate, adevărata problemă este lipsa autonomiei.
Mulți dintre tinerii Gen Z spun că independența începe odată cu facultatea, când pleci din orașul natal, stai singur, îți gestionezi banii și viața de zi cu zi. Chiar dacă unii se întorc temporar acasă, ideea de „adult” este asociată cu capacitatea de a te întreține singur și de a nu depinde constant de părinți.
Pe de altă parte, există și voci mai nuanțate. Unii recunosc că au rămas acasă până la 26–28 de ani din motive financiare, dar subliniază că a sta cu părinții nu înseamnă automat imaturitate, mai ales dacă contribui la cheltuieli, îți faci singur treburile și ai un plan clar pentru viitor. Problema apare, spun ei, atunci când confortul de acasă devine o scuză pentru stagnare.
Discuția scoate la iveală o realitate incomodă: chiriile mari, salariile mici și lipsa locuințelor accesibile îi obligă pe mulți tineri să amâne plecarea de acasă, chiar dacă și-ar dori independența. În acest context, Gen Z pare prinsă între dorința de libertate și limitele economice ale prezentului.
