Clujul se află printre județele cele mai afectate de valul de gripă care a cuprins România la sfârșitul anului 2024.
Conform raportului Institutului Național de Sănătate Publică, în perioada 23-29 decembrie 2024, în județul Cluj au fost înregistrate 515 cazuri de gripă, plasându-l pe locul al doilea în topul celor mai afectate regiuni ale țării.
În fruntea listei se află Bucureștiul, cu 916 cazuri, urmat de Brașov, Timiș, Galați și Constanța, care se află, de asemenea, în topul celor mai afectate județe.
La nivel național, au fost raportate 57.184 de cazuri de infecții respiratorii, inclusiv gripă clinică, IACRS și pneumonii. Acest număr reprezintă o creștere de 6,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, dar o scădere semnificativă de 35,8% față de săptămâna precedentă, când au fost înregistrate 89.109 cazuri, potrivit ȘtiripeSurse.
Această scădere este posibil legată de subraportările din perioada sărbătorilor. De asemenea, se menționează că numărul deceselor din cauza infecțiilor respiratorii a ajuns la patru, până la finalul anului 2024.
,,57.184 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), înregistrându-se cu 6.2% mai multe cazuri comparativ cu aceeași săptămână a sezonului precedent (53.870) și cu 35.8% mai puține cazuri comparativ cu săptămâna anterioară (89.109) – posibil datorită subraportărilor din perioada sărbătorilor. Variația în plus față de media calculată de 56.050 a cazurilor din 5 sezoane anterioare (fără sezoanele pandemice) a fost de 2%.„, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică.
Lasă un Răspuns
Vezi comentariile