Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Copilul-minune din Cluj care impresionează România! La doar 5 ani a ajuns în finala unui concurs organizat de o vedetă

Un băiețel de numai 5 ani din Florești, județul Cluj, reușește să cucerească publicul prin talentul său muzical impresionant. Ayan-Sebastian Ciurbe s-a calificat în finala concursului „Mihai Trăistariu caută o vedetă”, după ce a primit voturile publicului și a reușit să se remarce printre peste 130 de participanți.

Micuțul artist a încheiat selecția pe locul 21, rezultat care i-a asigurat calificarea în marea finală, unde va lupta pentru premiul cel mare. Performanța este cu atât mai impresionantă cu cât Ayan are o experiență scenică relativ scurtă, însă talentul și munca depusă l-au ajutat să atragă atenția publicului și a specialiștilor.

Când și-a descoperit talentul

Pasiunea pentru muzică a apărut foarte devreme. Mama copilului a povestit că Ayan a început să cânte încă de la un an și jumătate, atunci când fredona melodii pentru copii și chiar inventa versuri pe propriul ritm.

La vârsta de doi ani, părinții au decis să îl înscrie la cursuri de canto în Zalău, iar un an mai târziu au descoperit o academie de muzică din Cluj-Napoca, unde copilul și-a dezvoltat talentul. De atunci, Ayan face naveta pentru a participa la ore și concursuri, iar rezultatele nu au întârziat să apară, obținând deja premii la mai multe competiții.

Profesorii îl descriu ca pe un copil cu maturitate artistică

Instructorii care îl pregătesc spun că Ayan este un copil disciplinat și curios, dar mai ales că are o maturitate scenică surprinzătoare pentru vârsta lui. De asemenea, micuțul studiază pianul și participă la activități de teatru, elemente care îl ajută să transmită emoție și autenticitate în interpretări. Participarea în finala concursului reprezintă un pas important în parcursul artistic al copilului din Florești.