Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Clujul servește tenis pe gratis. Primele zile de Transylvania Open fără bilet

Turneul Transylvania Open 2026, unul dintre cele mai importante evenimente sportive din Cluj-Napoca, vine cu o veste excelentă pentru fanii tenisului: primele două zile ale competiției  (sâmbătă, 31 ianuarie, și duminică, 1 februarie) vor fi cu acces gratuit.

Spectatorii pot urmări meciurile de qualificări și primul tur al tabloului principal fără să plătească bilet, pe baza tichetelor cu valoare zero care pot fi rezervate online sau ridicate la intrare. Ediția din 2026 a turneului WTA 250 Transylvania Open are loc între 31 ianuarie şi 7 februarie în BTarena din Cluj-Napoca și reunește jucătoare de top din circuitul feminin profesionist.

Lista include sportive cunoscute la nivel mondial, cum ar fi Emma Răducanu, alături de reprezentante importante ale tenisului românesc și internațional.

Organizatorii, susținuți de Banca Transilvania, au decis ca spectatorii să aibă acces gratuit în primele două zile ale competiției, astfel încât publicul să se poată bucura de tenis de nivel înalt încă din start, cu zeci de meciuri programate pe Terenul Central și pe Terenul 2, în sistemul de calificări și turul 1 al tabloului principal. Spectatorii interesați trebuie să știe că biletele cu valoare zero sunt disponibile în limita locurilor disponibile și pot fi luate atât online, cât și la BTarena în ziua meciurilor, la intrare.