După o noapte plină de petreceri și costumații spectaculoase, Clujul nu își trage răsuflarea nici pe 1 noiembrie. Prima zi de sâmbătă a lunii vine cu o agendă bogată de evenimente culturale și de divertisment.
Artă de la prima oră
Dacă vrei un început de zi mai liniștit, mergi la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, unde se deschid două expoziții faine: „Întâlniri Ceramice – Cluj 2025”, o reuniune internațională a artiștilor ceramiști, și „Dealul Melcilor 10 / Csigadomb 10”, care explorează legătura dintre memorie și spațiu.
După-amiaza, la Zina Gallery, de la ora 16:00, poți descoperi „The Wild Dream Enclosed”, o expoziție care combină pictura cu arta digitală într-o atmosferă de vis.
De la ora 11:00, la Cinema Dacia, rulează filmul „Vrăjitorul din Oz”, o alegere perfectă pentru familii, dar și pentru oricine vrea o pauză de la agitația orașului.
Ce mănânci la prânz?
Dacă vrei să te bucuri de o experiență culinară aparte, treci pe la Jaxx, unde are loc evenimentul „Dia de Los Muertos – Celebration of Life”. Atmosferă mexicană, muzică live și preparate colorate.
Seara se lasă cu muzică și emoții
De la ora 17:00, Ada Milea urcă pe scena Casei de Cultură a Studenților cu concertul „Apolodor” – un show plin de umor și sensibilitate.
Tot la apus, la Cimitirul Central, se aude „Requiem”-ul lui Haydn – un concert cu o atmosferă aparte, emoționantă, perfectă pentru o seară de toamnă.
Dacă preferi ceva mai grandios, Gala Opera Fantastică 2025 de la Auditorium Maximum aduce pe scenă un show elegant de muzică clasică.
Iar pentru fanii rock-ului simfonic, Haggard cântă la Form Space, într-un concert care se anunță epic.
Petrecerile nu s-au terminat!
Clujul nu știe ce înseamnă „gata cu distracția”. Noaptea de sâmbătă vine cu o mulțime de petreceri tematice, pentru toate gusturile.
La Machines Venue, începe „Steampunk Halloween”,un party cu decoruri industriale și muzică electronică.
After Eight te trimite într-o „mașină a timpului” la petrecerea The Halloween Time Machine, iar la Form Space, de la 23:55, se dansează la Mamacita – Halloween Fiesta, pe ritmuri latino.
Dacă vrei ceva mai chill, la Yolka e un „30+ Party” elegant, iar la Cotton Club, mixurile trance transformă noaptea într-o experiență hipnotică. Flying Circus e din nou în centrul atenției, cu concertul „Sukar Nation” și party-ul „Trick or Tease”, care adună sute de tineri până în zori.

























Lasă un Răspuns
Vezi comentariile