Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Cine este Bogdan, polițistul care a găsit bicicleta în valoare de 4.000 de euro, furată din Franța

O bicicletă de lux, evaluată la 4.000 de euro și furată din Franța în luna martie, a fost recuperată de polițiștii din Turda pe 26 august. Obiectul, care valorează cât o mașină second-hand, fusese scos la vânzare online, moment în care a fost depistat de oamenii legii.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, meritul aparține agentului Bogdan, care a reușit să identifice rapid anunțul și să recupereze bicicleta.

Proprietarul, care a așteptat luni întregi vești despre bunul său, și-a exprimat recunoștința față de Poliția municipiului Turda. „Felicitări, Bogdan, pentru perseverență și dedicare”, a transmis IPJ Cluj, subliniind implicarea exemplară a agentului.

Astfel, un caz transfrontalier a fost soluționat cu promptitudine, iar bicicleta de mii de euro va fi returnată proprietarului.