Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Ce poți face în această seară la Cluj? Află cele două mari evenimente ale zilei

Clujenii care vor să iasă din casă în această seară au la dispoziție două spectacole de teatru dedicate atât celor mici, cât și publicului adult.

De la ora 17:00, cei mai tineri spectatori sunt așteptați la Teatrul de Păpuși „Puck”, unde va fi pus în scenă spectacolul „Povestea celor trei veverițe”, după Virginia Waters, în regia Danei Bonțidean. Reprezentația promite o experiență amuzantă și educativă, în care copiii vor descoperi, prin intermediul personajelor, că orice problemă poate avea o soluție, mai ales atunci când este abordată cu rațiune și creativitate.

Seara continuă, de la ora 19:00, cu o producție clasică pe scena Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Publicul este invitat la celebra comedie „O Noapte Furtunoasă” de Ion Luca Caragiale, una dintre cele mai îndrăgite piese ale dramaturgiei românești. Spectacolul aduce în prim-plan situații savuroase, personaje memorabile și umorul inconfundabil al autorului.