Un caz care a alarmat ieri comunitatea din Cluj-Napoca s-a încheiat cu vești bune: bărbatul de 70 de ani dat dispărut după ce a plecat voluntar de la spital a fost găsit în viață în oraș, fără a fi victima vreunui act de violență sau infracțiune, anunță polițiștii. Dispariția și alerta lansată de poliție
Miercuri, 29 ianuarie, în jurul orei 16:30, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a fost sesizat cu privire la dispariția lui Nagy Farcaș, în vârstă de 70 de ani. Potrivit autorităților, acesta plecase voluntar în jurul orei 13:45 de la spitalul din Cluj-Napoca unde era internat, însă nu s-a mai întors și nu a mai putut fi contactat de familie.
Bărbatul a fost dat dispărut cu semnalmente clare: are aproximativ 1,65 metri înălțime, 65 de kilograme, păr cărunt tuns scurt și, la momentul plecării, purtă o geacă gri-albăstruie, pantaloni și bluză închise la culoare, o căciulă și încălțăminte albastru deschis.
După ore de căutări, polițiștii au anunțat că bărbatul a fost identificat pe raza municipiului Cluj-Napoca și se află în siguranță. Din primele verificări, nu există dovezi că acesta ar fi fost victima unei infracțiuni în timpul absenței sale.

























Lasă un Răspuns
Vezi comentariile