Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Accident pe drumul Feleacu–Vâlcele! Un autoturism s-a răsturnat

Un accident rutier s-a produs marți, 9 septembrie, pe drumul care leagă localitățile Feleacu și Vâlcele din județul Cluj, unde un autoturism s-a răsturnat pe carosabil.

La fața locului au ajuns de urgență un echipaj de poliție și o ambulanță. În urma evaluării medicale, reprezentanții ISU Cluj au anunțat că nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale și nu a fost nevoie de transport la spital.

Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, însă polițiștii efectuează verificări pentru a stabili circumstanțele exacte în care a avut loc evenimentul rutier.