Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Accident în lanț la Turda. Cinci mașini s-au ciocnit, iar două femei au ajuns la spital

Un accident rutier în care au fost implicate cinci autoturisme s-a produs la începutul săptămânii în municipiul Turda, mobilizând rapid echipajele de intervenție. În urma impactului, două femei au fost rănite și au fost transportate la spital pentru investigații medicale.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj, apelul la 112 a fost înregistrat în jurul orei 17:10, iar accidentul s-a produs pe strada Ștefan cel Mare din Turda. În coliziune au fost implicate cinci autoturisme, însă, din fericire, nu au existat persoane încarcerate.

La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj, care a acordat îngrijiri victimelor și le-a transportat la spital pentru investigații suplimentare.