Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Accident grav la Someșul Rece, în județul Cluj. Două persoane au rămas încarcerate

Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit noaptea trecută la un accident rutier petrecut pe raza localității Someșul Rece, comuna Gilău.

Solicitarea a fost primită în jurul orei 03:30. La fața locului s-au deplasat de urgență echipajele de la Garda Gilău, cu o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. Ulterior, forțele au fost suplimentate cu o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă trimisă de la Cluj-Napoca.

Victime extrase cu echipamentele speciale

Ajunși la locul accidentului, pompierii au găsit un autoturism ieșit în afara părții carosabile, în care se aflau doi bărbați blocați. Victimele, în vârstă de aproximativ 30 de ani, erau conștiente și cooperante. Salvatorii au îndepărtat ușile autoturismului cu echipamentele din dotare și au reușit extragerea celor doi, care au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital pentru îngrijiri.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.