Un accident grav a avut loc marți seara în localitatea Bedeciu, județul Cluj, unde un tractor s-a prăbușit de pe un pod, căzând în albia râului Căpușu. În urma impactului, șoferul utilajului – un bărbat de aproximativ 40 de ani – a fost grav rănit.
Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit de urgență cu o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. La sosirea echipajelor, tractorul era răsturnat pe cabină, într-o zonă aflată la circa cinci metri sub nivelul drumului.
Bărbatul rămăsese blocat în cabină, însă a fost scos de localnici înainte de sosirea salvatorilor. Acesta era conștient și cooperant, dar prezenta mai multe traumatisme. După ce i s-au acordat îngrijiri la fața locului, a fost transportat de urgență la spital.
Un al doilea bărbat, aflat în apropierea vehiculului la momentul accidentului, a fost evaluat medical, însă a refuzat transportul la unitatea medicală. Cauzele exacte ale accidentului urmează să fie stabilite de către autorități.
Lasă un Răspuns
Vezi comentariile